Adecvat stilului tău de viaţă exigent
Adecvat stilului tău de viaţă exigent Mazda2 este un hatchback cu patru uşi compact, care utilizează spaţiul eficient. Sunt câteva caracteristici care contribuie la mărirea volumului interior, a vizibilităţii şi a senzaţiei big-car: ampatamentul mare, consolele incredibil de scurte şi suprafaţele de sticlă generoase, în special cea a parbrizului care intră mult în spaţiul plafonului.
Portbagajul cu un volum de 250 litri ar trebui să fie mai mult decât suficient pentru nevoile dumneavoastră.
Habitaclul este ilustrarea perfectă a deosebitei atenţii pe care Mazda o acordă detaliului, dispunând de o multitudine de spaţii de depozitare, cum ar fi torpedoul dotat cu fantă pentru pliante, ideală pentru depozitarea hărţilor sau atlaselor.
Între scaune, consola oferă loc pentru depozitarea a două pahare. În cupa din spatele suporturilor poate încăpea lejer un bagaj mic. Buzunarele portierelor sunt concepute astfel încât să depoziteze o sticlă de 0,5 litri şi un atlas A4.
Şofat fără efort
Pentru a mări spaţiul interior şi accesibilitatea, schimbătorul de viteze este elevat, fiind montat pe bord. Acest mic detaliu contribuie la look-ul sportiv al habitaclului.
Echipamentul standard este generos, special conceput pentru a face viaţa şoferului mai uşoară. Astfel, puteţi să vă bucuraţi de CD-playerul cu redare MP3 care are şi o mufă pentru MP3 player extern, geamuri faţă electrice, alarmă Thatcham Categoria 1 şi dispozitiv de imobilizare a vehiculului, sistem de închidere şi blocare a maşinii prin telecomandă şi oglinzi ajustabile electric.
Alegeţi modelul TE şi veţi primi şi oglinzi retractabile automat cu sistem de încălzire, împreună cu scaune spate rabatabile într-o proporţie de 40/60.
Modelul Sport are cel mai avansat pachet de dotări, care include faruri automate, ştergătoare de parbriz cu senzori, geamuri spate electrice, climatizare şi dispozitiv cruise control.
