Creată să impresioneze  

Mazda2 in 3-uşi este sinonimă cu stilul sportiv, reuşind să stârnească invidia până şi atleticei sale rude cu cinci uşi. Chiar dacă nu v-aţi urcat încă la volan, simpla apariţie Mazda2 Sport vă va convinge de performanţele sale.

Linia zveltă a plafonului îi împrumută atitudinea unui coupe. Liniile laterale alunecă dinamic spre înainte, în timp de spiţele jantelor inspiră putere. Chiar şi atunci când se află în repaus, automobilul iradiază energie.

Buna dispoziţie însoţeşte întotdeauna Mazda2, fapt evident şi din designul unic al lunetei şi al liniei mediane ascendente, care dau automobilului o formă de aripă. Mazda2 in 3-uşi este dinamică şi plină de vitalitate, cu un stil care impune respectul şi atrage privirile, adeseori invidioase.

Stilul desăvârşit este dublat de performanţă. Forma aerodinamică asigură o stabilitate sporită la viteze mari, iar partea frontală rotunjită reduce rezistenţa la înaintare. Consumul optim de combustibil este susţinut de designul precis al barei de protecţie spate, care nu interferează cu circulaţia aerului între sol şi automobil.

Un look şi mai atrăgător poate fi obţinut cu ajutorul pachetului sport, care include bară de protecţie faţă cu un design special, praguri laterale mai joase şi un spoiler de plafon. Pentru toate variantele beneficiaţi de o gamă amplă de culori solide şi metalizate, inclusiv complet noua Crystal White Pearl Mica.

Intraţi în automobil şi veţi fi impresionat de calitatea materialelor şi de caracterul sportiv. Interiorul este dominat de o nuanţă închisă, care contrastează perfect cu indicatoarele albe şi accentele argintii ale instrumentelor de bord. Volanul în trei spiţe (similar cu cel al Mazda MX-5), panoul de bord delimitat de banda îngustă argintie şi schimbătorul de viteze elevat pe consola centrală sunt caracteristici care vorbesc despre clasa şi eleganţa automobilului. Variantele superioare au volanul şi schimbătorul de viteze îmbrăcate în piele.