Ştiri M{zd{

Vânzări record pentru Mazda in regiune

•  Mazda CSEE a comercializat 31.247 de autovehicule în 2008, în creştere cu 21% faţă de anul trecut – un record al constructorului în această regiune.
• Compania a mai înregistrat recorduri de vânzări în 10 pieţe din CSEE. Cea mai dinamică dintre acestea a fost România.

Bucureşti, 15 ianuarie 2009 – Mazda Central and South East Europe (CSEE), cu sediul în Austria, a comercializat anul trecut 31.247 de autovehicule, cu 5.416 unităţi mai mult decât în 2007, echivalentul unei creşteri de 21%. Acest rezultat este un record pentru Mazda în regiune. Compania Mazda CSEE gestionează activitatea a 14 pieţe din centrul şi sud-estul Europei.

Mazda înregistrează vânzări record în 10 ţări din regiune: Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Bosnia, Macedonia, Moldova şi Albania. În fiecare dintre aceste pieţe s-au comercializat în 2008 mai multe modele Mazda decât în orice perioadă anterioară. Cea mai dinamică piaţă a fost România, unde s-au vândut 2.537 de autovehicule, în creştere cu 147%, respectiv un plus de 1.509 unităţi faţă de anul 2007.

Creşteri semnificative au fost raportate şi în Cehia (un plus de 1.094 de unităţi în 2008 faţă de anul anterior) şi în Ungaria (un plus de 801 unităţi). Având în vedere dimensiunile pieţelor, Albania (creştere de 143%) şi Serbia şi Muntenegru (creştere de 141%) au înregistrat performanţe notabile.

Cele mai mari volume au fost vândute în Austria (13.481 de unităţi în 2008), Ungaria (3.566 de unităţi), Cehia (3.214 de unităţi), Croaţia (3.055 de unităţi) şi România (2.537 de unităţi).

Cel mai popular model din CSEE a fost Mazda2 cu 10.399 de unităţi comercializate, urmat de Mazda6 (cu 7.057 de unităţi) şi Mazda3 (cu 6.727 de unităţi). Un alt model care s-a remarcat a fost Mazda CX-7. Cele 1.867 de unităţi vândute indică o creştere a cererii din partea clienţilor orientaţi către produse premium.

“Mazda a rezistat fluctuaţiilor existente pe pieţele auto în 2008. Gama tânără de modele care include inovaţii menite să reducă consumul de combustibil şi emisiile, a reprezentat cheia succesului”, explică Josef Schmid, Director Regional Mazda CSEE. “Graţie reţelei de vânzări în creştere şi a atenţiei acordate satisfacţiei clienţilor, Mazda a devenit un brand puternic. Obiectivul pentru 2009 este de a menţine cotele de piaţă obţinute în întreaga regiune