Prin vânzările obţinute în august, Mazda se apropie de un nou record în România
Bucureşti, 3 septembrie 2008 – În curând, pentru prima dată în România, Mazda va înregistra 2.000 de unităţi vândute într-un an, acest volum urmând să fie depăşit în septembrie. Această performanţă a fost posibilă prin investiţiile constante în creşterea şi dezvoltarea brand-ului Mazda pe piaţa autohtonă.
Cumulat, în intervalul ianuarie – august, Mazda a comercializat 1.742 de vehicule, de aproximativ patru ori mai mult (+308%) decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cel mai bine vândut model a fost Mazda3, cu 608 unităţi, urmat de Mazda2 (cu 482 de unităţi), Mazda6 (cu 297 de unităţi) şi CX-7 (cu 250 de unităţi). În august, Mazda a vândut 184 de autovehicule – un plus de 148% faţă de anul precedent.
Conform aprecierilor companiei, brand-ul Mazda este perceput într-o masură din ce în ce mai mare ca fiind unul premium, o treime din întregul volum de vânzări provenind deja din modele cu preţuri peste 20.000 Euro. În paralel, reţeaua de distribuţie îşi sporeşte permanent calitatea şi îşi extinde aria de acoperire. Astfel, BDT se află aproape de finalizarea unui nou showroom şi a unui centru de service în sudul Bucureştiului, cu o suprafaţă totală de 5.000 mp. La rândul său, Arian Motors va deschide până la finalul acestui an un alt showroom în nordul capitalei (zona Pipera), cu o suprafaţă de 300 mp.
