Ştiri M{zd{

Mazda prezintă în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt versiunea Superlight a roadsterului MX-5 şi modelul Mazda CX-7 facelift

Bucureşti, 15 septembrie 2009 – În cadrul ediţiei 2009 a Salonului Auto de Frankfurt, Mazda prezintă versiunea Superlight a celui mai vândut roadster din toate timpurile şi primul autoturism japonez echipat cu sistemul selective catalytic reduction (SCR) destinat reducerii noxelor din gazele evacuate.

MX-5 Superlight version
Pentru a sărbători 20 de ani de succes, Mazda a creat versiunea MX-5 Superlight. Autovehiculul are la bază a treia generaţie a roadster-ului şi poartă la un nou nivel strategia companiei de reducere a greutăţii. Astfel, show car-ul păstrează greutatea sub 1.000 de kg şi raportul de masă 50/50 între cele două punţi.

Mazda MX-5 Superlight include elemente inedite cum ar fi un panou din fibră de carbon care acoperă locul rămas liber ca urmare a eliminării parbrizului, precum şi un interior complet redesenat. Scaunele sunt confecţionate din fibră de carbon şi tapiţate cu piele, accesoriu prezent şi pe volan, pe mânerul schimbătorului de viteze şi al frânei de mână. Bordul şi consola centrală integrează de asemenea ornamente din fibră de sticlă şi fibră de carbon.

Automobilul expus prezintă un model evoluat radical din versiunea de serie, ce oferă o manevrabilitate crescută şi eficienţă ridicată a consumului. MX-5 Superlight este complet funcţional, fiind propulsat de motorul de 1,8l care echipează versiunea standard. Sistemul de evacuare este însă modificat, la fel şi sunetul motorului, creând impresia unei motorizări superioare.



Mazda CX-7 facelift – Turbo Diesel curat pentru Europa
Versiunea fecelift a popularului SUV Mazda este primul autoturism japonez care integrează sistemul SCR, care permite reducerea semnificativă a emisiilor de noxe prin utilizarea AdBlue® (o substanţă bazată pe uree).

CX-7 facelift primeşte în premieră cea mai puternică motorizare diesel de la Mazda. Propulsorul de 2.2 l dezvoltă 173 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm, în condiţiile unui consum de combustibil de doar 7,5l/100 km (combinat).

La nivel estetic, Mazda CX-7 facelift se prezintă cu spoilere şi bare de protecţie redesenate şi elemente cromate noi. Interiorul este de asemenea modificat. Consola centrală include un sistem de navigaţie, volanul este complet nou, iar indicatoarele de bord beneficiază de iluminare albastră şi componente noi.

Manevrabilitatea a fost la rândul său îmbunătăţită, adoptându-se amortizoare noi, iar caroseria  fiind mai rigidă. Au fost adăugate şi noi elemente de siguranţă, cum ar fi sistemul de monitorizare a lateralului şi părţii din spate (RVM) şi semnalizarea în cazul frânării de urgenţă (ESS).


înapoi