Mazda6 este cel mai ecologic model cu motorizare pe benzină conform EcoTest 2008
Bucureşti, 24 iunie – Noua Mazda6, echipată cu
motorul de 1,8l, este conform EcoTest 2008 cea mai ecologică maşină pe benzină comercializată
în România. EcoTest este un proiect ce testează emisiile de noxe pentru un
număr mare de vehicule din Europa şi este publicat de Asociaţia Europeană a
Cluburilor Auto (ADAC). În topul realizat, Mazda6 cu motor pe benzină a ocupat
locul 6, cu 80 de puncte acumulate şi o cotaţie de 4 stele. Pe primele cinci
locuri s-au clasat două vehicule hibrid şi trei modele echipate cu motoare
diesel.
Rezultatul obţinut de Mazda6 se
datorează în mare măsură strategiei de reducere a greutăţii aplicate de
companie. Aceasta presupune ca noile generaţii de vehicule lansate să fie mai
uşoare decât versiunile anterioare, spre deosebire de trend-ul crescător
observat la alţi constructori. În funcţie de motorizare şi versiune, noua
Mazda6 este cu până la 35 de kilograme mai uşoară decât modelul precedent.
Această performanţă a facilitat şi reducerea consumului de combustibil şi a
emisiilor de CO2.
Toate motoarele disponibile
pentru noua Madza6 au fost îmbunătăţite. Pentru optimizarea nivelului de
energie generat, motoarele de 2l şi de 2,5l pe benzină folosesc sistemul de
distribuţie cu deschidere secvenţială a supapelor (SVT-sequential valve timing).
De asemenea, sistemul de admisie a fost refăcut. Galeria de evacuare a fost
optimizată, pentru a reduce rezistenţa din sistemul de evacuare. Pentru motorul
de 1,8l pe benzină (variantă de caroserie sedan), aceste măsuri au generat o
scădere a consumului cu 11,7% (0,9l) faţă de modelul anterior, noul consum
fiind de 6,8l/100 km.
Programul EcoTest a fost dezvoltat de către Federaţia
Internaţională de Automobilism (FIA) şi se realizează în laboratoarele ADAC. EcoTest
informează consumatorii despre emisiile de noxe, transformând nivelurile de
emisii de CO2, de particule, de oxizi de azot (NOx), de hidrocarburi
(HC) şi de monoxid de carbon (CO) în puncte, ce sunt apoi folosite pentru a
genera o cotaţie pe o scară de la 1 la 5 stele. Până în prezent, niciun vehicul
nu a obţinut 5 stele.
