Mazda5 în topul fiabilităţii
Bucureşti, 20 august 2008 – Mazda5 a încheiat testul de anduranţă de 100.000 km al revistei Auto Bild din Germania fără nicio defecţiune tehnică, fiind declarat unul dintre cele mai fiabile modele testate. Autovehiculul a obţinut o cotaţie ridicată şi a fost clasat pe locul doi în topul realizat de publicaţia germană, după un alt vehicul din portofoliul constructorului nipon – Mazda6. Cele două vehicule ocupă primele două locuri într-un top care include 31 de modele şi confirmă calitatea produselor Mazda.
Auto Bild a apreciat fiabilitatea modelului Mazda5, comparând-o cu “precizia unui ceasornic”. Echipa de test a fost convinsă şi de performanţele dinamice ale motorului diesel de 143 CP, de spaţiul generos de la interior, de accesul facil pe bancheta din spate prin intermediul uşilor culisante şi de confortul de care beneficiază pasagerii. Publicaţia a mai punctat şi elemente de cost, precum rata scăzută de depreciere a valorii de cumpărare şi consumul redus de combustibil chiar şi în regim de condus sportiv.
Cu toate acestea, principalul factor care clasează Mazda6 şi Mazda5 pe primele două locuri în topul testelor de anduranţă de 100.000 de km al celor de la Auto Bild este fiabilitatea. Concluzia testului subliniază poziţionarea superioară a brand-ului Mazda pe piaţa auto: “Şi pe locul doi parchează tot o Mazda. Ruşinos pentru competiţie? Da.”
