Ştiri M{zd{

Cota de piaţă Mazda este în creştere

• Cu 97 de unităţi comercializate în luna ianuarie, Mazda obţine în România o cotă de piaţă de 1,6%

Bucureşti, 11 februarie 2009 – Deşi vânzările de autovehicule noi din România sunt în scădere, Mazda anunţă o cotă de piaţă în creştere. În ianuarie, compania a comercializat 97 de unităţi în România, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de 1,6% (autovehicule de import), în creştere cu 0,65 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Totodată, acesta este cel mai bun rezultat al companiei pănâ în prezent pe piaţa autohtonă.

Modelul care a înregistrat cea mai mare creştere, de 85%, comparativ cu aceeaşi lună din 2008 a fost Mazda6 (24 de unităţi comercializate). Mazda3 a fost comercializat în 41 de exemplare, iar Mazda CX-7 a avut la rândul său o cotaţie bună în segmentul din care face parte, totalizând 19 unităţi vândute. Aceste performanţe plasează Mazda într-o lumină favorabilă dat fiind contextul actual al scăderii pieţei auto.

Unul dintre obiectivele Mazda în 2009 este de a realiza o cotă de piaţă de 1,5% pentru întregul an, indiferent de evoluţia din punct de vedere al volumelor de vânzări, imprevizibile în acest moment.

“Rezultatele din ianuarie indică primele efecte pozitive ale noii oferte de finanţare cu o dobândă de 2,99%”, explică Cristian Rigu, Country Manager Mazda România. “Campania este foarte bine primită de cumpărătorii noştri, iar acest fapt ne oferă o perspectivă optimistă asupra lunilor care urmează.”

Pe parcursul anului 2009, patru noi puncte de vânzare Mazda vor creşte reţeaua de dealeri la un total de 20 de locaţii în România. Astfel, acoperirea geografică va fi îmbunătăţită, fără a genera însă costuri semnificative. “Profitabilitatea dealerilor este prioritatea noastră”, explică Cristian Rigu. “Comparativ cu alte brand-uri, Mazda nu a solicitat niciodată investiţii majore în show room-uri, deoarece acest lucru nu îmbunătăţeşte automat şi satisfacţia cumsumatorilor. Este mai important ca niciodată ca, în aceste momente, dealerii Mazda să aibă o încărcare cât mai redusă din punct de vedere financiar.”