Noua Mazda2 a fost lansata oficial in Europa
Bucureşti, 28 septembrie 2007 – Noua generaţie Mazda2 a fost lansată oficial în Europa. Acest model este mai uşor decât predecesorul său cu aproximativ 100 kg, mai scurt cu aproape 40 mm, dar mai spaţios. Noua Mazda2 va fi disponibilă în România din luna octombrie, la un preţ de pornire cu toate taxele incluse de 9.990 de Euro.
Obiectivele constructorilor Mazda pentru acest nou model au fost foarte bine
definite: consum redus de combustibil, funcţionalitate sporită, uşurinţă în
utilizare şi un caracter dinamic. Reducerea
consumului a fost posibilă datorită scăderii în greutate şi în dimensiuni ale
vehiculului. Modelul de bază, echipat cu un motor de 1,3 litri pe benzină,
înregistrează un consum combinat de doar 5,4 litri la 100 km, poziţionând
Mazda2 printre cele mai economice modele din clasa sa. Prin aceste valori, noul
model reuşeşte un consum mai mic cu aproape 15% decât cel al versiunii
anterioare. Reducerea masei autovehicului a dus şi la performanţe dinamice
îmbunătăţite, viteza maximă atinsă de modelul echipat cu motorul de 1,5 litri
fiind de 188 km/h.
Noul model Mazda2 va fi iniţial disponibil în România în 3 versiuni de motorizare pe benzină, două de 1,3 l care dezvoltă 75 şi 86 CP şi una de 1,5 l şi 103 CP, ce accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,4 secunde. Din primăvara lui 2008, Mazda va oferi şi un propulsor diesel de 1,4 l şi 68 CP, mai economic decât cele pe benzină şi cu emisii de CO2 reduse.
Design-ul exterior îi conferă noii Mazda2 un aspect atletic. Acesta poate fi completat prin intermediul unui pachet sportiv ce include spoilere laterale, un spoiler frontal cu o gardă la sol mai joasă, o priză de aer mai lată în partea de jos şi un spoiler pentru plafon în spate. Interiorul noului model redă aceeaşi senzaţie de mişcare şi de sportivitate. Deşi are dimensiunile reduse la exterior, noul vehicul oferă mai mult spaţiu pasagerilor. Spaţiul pentru cap este de 1.004 mm în faţă şi 959 mm în spate, din nou unele dintre cele mai bune valori din segment. Pasagerii beneficiază de multiple spaţii de depozitare şi de un portbagaj cu un volum de 250 l. Capacitatea acestuia poate ajunge la 787 l prin rabatarea scaunelor din spate. Utilizarea noului tip de oţel dur, ce a permis reducerea greutăţii vehiculului, a contribuit şi la scăderea nivelului de zgomot din habitaclu. La o viteză de 60 km/h, pasagerii vor resimţi doar 71,1 dBA, o altă realizare care plasează noua Mazda2 printre cele mai bune modele din clasa sa.
Pentru o experienţă la volan mai plăcută schimbătorul a fost integrat în consola centrală, fiind astfel mai accesibil pentru şofer. La confortul interior contribuie şi o gamă variată de dotări: sistem audio cu posibilitate de redare MP3 şi port auxiliar pentru conectarea dispozitivelor portabile, sistem cruise control, aer condiţionat cu reglare manuală sau automată, proiectoare pentru ceaţă, senzori de lumină şi de ploaie, scaune încălzite, volanul şi mânerul schimbătorului de viteze îmbrăcate în piele, computer de bord şi smart card – sistem de admisie şi pornire fără cheie.
Pasagerii vor beneficia de un set complex de dotări de siguranţă: sistemul ABS cu EBD şi asistenţă de urgenţă la frânare, programul de stabilitate dinamică (DSC) şi controlul tracţiunii (TCS), airbag-uri frontale pentru pilot şi pasagerul din dreapta, airbag-uri laterale şi aribag-uri cortină, precum şi sistemul Isofix pentru fixarea scaunelor pentru copii.
Pe piaţa din România constructorul japonez are
un obiectiv de vânzări de 550 de unităţi Mazda2 pentru 2008, echivalentul unei
cote de piaţă de 0,65% din segmentul clasei B. 85% dintre vânzări vor fi
reprezentate de versiuni pe benzină, iar 15% de versiunea diesel.
Modele şi preţuri
(toate taxele incluse)
|
Mazda2 1,3i (75 PS) CE |
9.990 Euro |
|
Mazda2 1,3i
(75 PS) CE Pro |
10.790 Euro |
|
Mazda2 1,3i
(75 PS) CE Plus |
11.490 Euro |
|
Mazda2 1,3i
(86 PS) TE |
12.190 Euro |
|
Mazda2 1,3i
(86 PS) TE Pro |
12.990 Euro |
|
Mazda2 1,3i
(86 PS) TE Plus |
13.690 Euro |
|
Mazda2 1,5i
(103 PS) GT |
14.590 Eur |
Dotări în funcţie de
versiune
|
CE / CE pro /
CE plus |
TE / TE pro /
TE plus |
GT |
|
Dispozitiv ISOFIX Airbag-uri faţă pentru pilot şi
copilot Închidere centralizată cu telecomandă pro geamuri electrice faţă pro aer condiţionat plus airbag-uri laterale, faţă plus CD-player compatibil MP3 |
4 difuzoare Aer
condiţionat automat Comenzi audio
pe volan pro jante din
aliaj de 15” pro DSC + TSC plus jante din
aliaj de 16” plus 6 difuzoare plus magazie 6
CD-uri plus senzori de
ploaie şi de lumină plus computer de bord |
Scaune faţă
încălzite Smart Card: sistem de admisie şi pornire fără cheie de contact |
Date tehnice
|
|
Mazda2 1,3i (75 CP) |
Mazda2 1,3i (86 CP) |
Mazda2 1,5i (103 CP) |
|
Lungime |
3.900 mm |
||
|
Lăţime |
1.695 mm |
||
|
Înălţime |
1.475 mm |
||
|
Ampatament |
2.490 mm |
||
|
Greutate fără sarcină |
1.030 kg |
1.035 kg |
|
|
Greutate admisă |
1.480 kg |
1.485 kg |
|
|
Motor |
1,3 litri şi 1,5 litri, 4 cilindri, benzină |
||
|
Putere
nominală kW (PS) |
55 (75) / 6.000 |
63 (86) / 6.000 |
76 (103) / 6.000 |
|
Cuplu
maxim, Nm |
121 / 3.500 |
122 / 3.500 |
137 / 4.000 |
|
Acceleraţie,
0-100 km/h |
14,0 sec |
12,9 sec |
10,4 sec |
|
Viteză
maximă, km/h |
168 |
172 |
188 |
|
Consum
combustibil, l/100
km combinat |
5,4 |
5,4 |
5,9 |
Pentru informaţii
suplimentare, vă rugăm să contactaţi Free Communication – Daniel Amzăr, tel. 207 47 40, 0752 111 728, e-mail daniel.amzar@freecomm.ro
